RSS

Ceva de speriat!

29 iul.

Miercuri seara. Liniste. Film serial. Noi.

Eu stateam in pat, razand si atenta sa nu imi tai vreun deget odata cu unghia, colega mea facea ultimele pregatiri inainte de a pleca la job. Sa fi fost vreo 10 fara ceva, seara.

Deodata, auzim ‘Ajutooor!!!’  si niste tipete disperate ale unei femei. Ne oprim din ce faceam fiecare si ne uitam una la alta. Initial, am crezut ca e un grup de tineri care se distreaza pe strada dar, harmalaia continua. Se auzea de afara un barbat injurand nervos si o femeie tipand si strigand ca din gura de sarpe ‘Ajutor!’.

M-am uitat putin crispata la colega mea, ea la mine. Nu intelegeam. Deodata, fara sa gandesc prea mult, am sarit din pat si am fugit la usa. Am vrut sa ies. M-am razgandit insa si am pus lantu’ la usa. M-am intors in camera si am inceput sa rad. Colega mea stinsese lumina! Nu stiu de ce, dar a destins oricum atmosfera.

Ne-am apropiat de geam, am indepartat jaluzelele putin si am aruncat o privire afara. Nici urma de nicio femeie…Erau vreo 5 sau 6 barbati, dar nicio femeie. Lucrurile s-au linistit.

Am aprins lumina, m-am asezat inapoi in pat si-am vazut ca imi tremurau mainile. M-am cam speriat eu asa de felu’ meu!

Colega mea si-a reluat treburile, eu la fel. Niciuna dintre noi n-a comentat momentul. Singurul lucru pe care l-am zis a fost atunci cand a plecat la job. Ea mi-a zis ‘Pa!’ , eu i-am zis: ‘Sa stingi lumina cand iesi!’. Am ras, mi-a raspuns afirmativ si a plecat.

Adevaru’ e ca eu chiar m-am speriat. Daca pe moment paream destul de relaxata si ok cu ce se intamplase, eram mai alerta decat de obicei. Mi-a fost foarte greu sa adorm si nici n-am putut sa dorm. Era prima data cand ma temeam, de cand stau in acest oras minunat.

Stateam in pat, cu televizorul aprins incercand sa dorm. Eram ca un catel speriat.

N-a fost nimic grav. Femeia respectiva cred ca nu a patit nimic pentru ca n-am vazut nicio masina de politie oprind in dreptul portii de la noi.

Momentul insa…a fost ceva de speriat!

OK Linoftea

 
Scrie un comentariu

Scris de pe iulie 29, 2010 în cumva, muzica

 

Lasă un comentariu