RSS

Cu jobenul colorat

06 iul.

M-am trezit amortit de roua care picase pe campul rosu. Eram imbracat in fracul primit cadou de la un necunoscut, intr-unul din barurile din Irlanda. Mi-am luat ghetele in mana dreapta si am plecat descult spre barul unde stiam ca scamatoriile sunt ca la ele acasa.

Ma indreptam haotic spre drumul care traversa campul, fara sa stiu exact cum o sa ajung la bar. De fapt, cum am ajuns aici? Unde sunt? Ah si…ghetele astea nici macar nu sunt ale mele!

Am avut un moment de scurtcircuitare. M-am aplecat si am smuls unul dintre macii de pe campul patat de culoarea sangelui. Mi-am aprins o tigara si am incercat sa-mi dau seama ce se petrece cu mine. In zare se vedea cerul acoperit de niste nori micuti care aratau de parca ar fi fost smotociti asa de dimineata. In fata lor, drept, era un copac. Singur. Parea ca se uita la mine, asa ca, m-am dus sa il intreb daca are nevoie de ceva.

Acolo am gasit acest joben colorat. Am simtit cum zbor, imediat ce l-am atins. Mi-am zis ca e un semn si am inceput sa inaintez cu energie. Am plusat numarul pasilor.Mi-am fortat trupul rece sa treaca prin lanul de maci, din ce in ce mai tare. Alergam spre bar. Imi amintisem ce se petrecuse. Vroiam sa o gasesc…

Am inchis ochii strans si am inceput sa strig. Treceam repede prin campul de maci pana cand, l-am lasat in spate. Am continuat sa alerg, mi-am ridicat mainile simtind ca zbor. Am trecut drumul, am zambit pasarelelor si am continuat sa fug. Tare! Deodata, am zarit barul. M-am oprit brusc si gafaind, m-am intrebat daca pot face asta.

Mi-am zis ca nu trebuie sa renunt. Si am continuat drumul. Talpile mi se mulau pe pietrele incinse de soare. Nu simteam durere ci doar o dorinta uriasa de a o atinge. Jobenul imi dadea o forta ciudata, ma tragea parca inspre bar. Am intrat si i-am zarit chipul. Statea picior peste picior pe unul din scaunele de la bar.

Am vrut sa ma intorc si sa plec, dar m-am indreptat spre ea. Cand m-a vazut a zambit. Am prins curaj, m-am apropiat si i-am soptit : ‘Si cand te gandesti ca nici macar nu stiu ale cui sunt ghetele astea…’

M-a apucat de mana si mi-a zis: ‘Si cand te gandesti ca ala e jobenul meu…’. I-am simtit buzele cum ma apasa…eram rosu ca macul pe care il aveam in palarie. In secunda doi, eram imbratisati in lanul din jurul barului. O ploaie de baloane se scurgea din cer…

Mi-am dat seama ca pot sa fiu magician! Am luat-o de mana, i-am zambit larg, i-am pus jobenul pe cap, si-am fugit. Ea radea, eu eram fericit. Cu jobenul colorat…

Acum, stau singur pe malul marii cu un alt joben in mana, asteptand sa ma faca sa fug pe faleza ingusta…

OK Linoftea

Textul este scris impreuna cu Fidias!

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe iulie 6, 2010 în cumva, muzica, pe drumuri

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: